Eficiența dispozitivelor de comunicare alternative pentru copiii cu tulburări de spectru autist

Unul dintre indicatorii de bază pentru diagnosticarea tulburărilor de spectru autist sunt problemele de comunicare. Adeseori, persoanele cu această tulburare au dificultăți în a descifra indiciile sociale, în a interpreta exprimările emoțiilor la alții și, pe de altă parte, în a-și comunica în mod eficient ideile, dorințele și nevoile proprii.

Cercetătorii estimează că aproximativ 25-30% dintre indivizii afectați de tulburări de spectru autist prezintă limitări și mai mari de limbaj. Adeseori, aceste persoane sunt în mare măsură nonverbale, așa încât se bazează pe mijloace alternative pentru a comunica ce doresc și de ce au nevoie.

De curând, cercetătorii au început să promoveze folosirea dispozitivelor de comunicare alternative și augmentative (dispozitive CAA) ca înlocuitor în comunicare. Ele oferă o abordare atrăgătoare, deoarece se bazează pe mecanisme facile, ce nu necesită o procesare superioară. Asemenea dispozitive le permit persoanelor altminteri inapte de comunicare orală să-și exprime gândurile, nevoile, ideile și dorințele.

Ele sunt împărțite în trei categorii mari: dispozitive cu semne manuale, dispozitive de comunicare prin imagini și dispozitive generatoare de vorbire. În vreme ce semnele manuale cer ca utilizatorul să folosească un gest universal pentru a-și indica dorința, dispozitivele de comunicare prin imagini le cer utilizatorilor să selecteze o imagine vizuală a subiectului ori conceptului la care se referă. Dispozitivele generatoare de vorbire merg cu un pas mai departe, prin aceea că utilizatorii selectează un desen al unui obiect sau concept (așa cum s-a văzut la dispozitivele de comunicare prin imagini), dar se adaugă emiterea de vorbire audibilă.

Au existat puține studii cu privire la care dintre aceste trei tipuri de dispozitive CAA funcționează mai bine pentru persoanele foarte limitate sau în întregime nonverbale cu tulburări de spectru autist. Într-un studiu recent realizat de Sigafoos et al. (2014), totuși, s-a testat eficiența acestor modalități distincte printr-un design experimental cu un singur subiect. S-a descoperit că alegerea, mai curând decât modul de comunicare, previziona cât de bine va învăța să comunice grupul de control. Cu alte cuvinte, niciuna dintre cele trei categorii nu s-a dovedit a fi mai bună decât celelalte; mai curând, cercetătorii au observat că utilizatorii cărora li s-a oferit opțiunea de a alege mecanismul, după ce au învățat cum să le folosească pe toate, au dat rezultate mai bune decât cei cărora li s-a dat pur și simplu o singură tehnologie pe care s-o folosească. Ei au fost de asemenea capabili să-și generalizeze mai repede aptitudinile la alte sarcini și subiecte.

Per ansamblu, această cercetare sugerează o nouă abordare promițătoare pentru persoanele cu tulburări de spectru autist, prin selectarea diferitelor dispozitive CAA. Autorii ei cred că cel mai eficient mijloc de a implementa această abordare este prin învățarea persoanei respective cum să folosească multiplele opțiuni CAA, oferindu-se oportunități pentru ca utilizatorul să aleagă opțiunea pe care o preferă și să continue practica cu acea opțiune (Sigafoos et al., 2014). Ei mai cred că, trecând prin acest proces, în trei pași, de comunicare autodeterminată, utilizatorii cu tulburări de spectru autist pot învăța să interacționeze cu succes cu semenii lor.

Deși este important de reținut că dispozitivele CAA au ca scop comunicarea practică, țintită, mai curând decât pe cea conversațională, aceste descoperiri promit dezvoltări pe mai departe către realizarea acestui obiectiv.

Contact:

www.terapii-autism.ro

Facebook: Terapie ABA

Conviețuirea cu animale de companie, asociată cu sporirea abilităților sociale la copiii cu autism

Un nou studiu sugerează că nu doar câinii, ci și pisicile, iepurii și alte animale de companie îi pot ajuta pe copiii cu autism să-și îmbunătățească abilitățile sociale

Studii precedente au arătat că animalele de companie încurajează interacțiunea socială și s-au raportat cazuri în care câinii i-au ajutat pe copiii cu autism să-și dezvolte abilitățile sociale. Însă, înaintea acestui nou studiu, al unei cercetătoare de la Universitatea Missouri, nimeni nu a arătat că acest lucru ar putea fi adevărat și cu privire la alte tipuri de animale de companie.

Dr. Gretchen Carlisle, de la Centrul de Cercetare pentru Interacțiunea Oameni-Animale (Research Center for Human-Animal Interaction –  ReCHAI), ținând de Facultatea de Medicină Veterinară de la Universitatea Missouri, a spus că, atunci când animalele sunt prezente acasă, în clasa de studiu sau în alt cadru social, copiii tind să interacționeze și să vorbească mai mult unii cu ceilalți.

Animalele de companie slujesc drept „lianți sociali”, a explicat ea, observând că această sporire a interacțiunii sociale atunci când se află în preajmă animale de companie pare să fie, de asemenea, valabilă în ceea ce privește copiii cu autism. Acest lucru ar putea explica asertivitatea crescută pe care a descoperit-o la copiii autiști care aveau animale de companie acasă.

„Copiii cu autism nu interacționează întotdeauna rapid cu ceilalți”, a spus dr. Carlisle, „însă, dacă există un animal de companie în casă, de care copilul este atașat, iar un vizitator începe să pună întrebări despre animal, există mai multe șanse ca el să răspundă”.

Pentru acest studiu, dr. Carlisle i-a urmărit pe părinții unor pacienți autiști înscriși la Centrul Thompson pentru Autism și Tulburări de Dezvoltare Neurologică de la Universitatea Missouri. În total, a urmărit 70 de familii, cu pacienți de la 8 la 18 ani. Aproape 70% dintre familii aveau câini, și circa 50% aveau pisici. Procente mai mici mai aveau și alte animale de companie, cum ar fi animale de fermă, reptile, rozătoare, iepuri, pești, o pasăre și chiar un păianjen.

Dr. Carlisle a comparat rezultatele acestei urmăriri cu evaluările abilităților sociale ale copiilor, și a descoperit că aceia care conviețuiau cu câini păreau să aibă abilități sociale mai pronunțate.

Ea a descoperit de asemenea că, cu cât era mai mare perioada în care copiii au avut un câine acasă, cu atât abilitățile lor sociale erau mai bune. Și se pare că cele mai puternice atașamente au fost față de câinii mai mici.

Însă rezultatele au arătat de asemenea corelații între abilitățile sociale sporite și conviețuirea cu orice fel de animal de companie, nu doar câini, după cum a comentat dr. Carlisle: „Mai important, totuși, datele au relevat că copiii cu orice fel de animal de companie acasă era mai probabil să adopte comportamente cum ar fi de a se prezenta pe ei înșiși, a cere informații sau a răspunde la întrebările altor oameni”.

„Aceste tipuri de abilități sociale sunt în mod obișnuit dificile pentru copiii cu autism”, a adăugat ea, „însă acest studiu a arătat că asertivitatea copiilor era mai mare dacă aveau un animal de companie”.

Studiul sugerează că nu ar trebui să considerăm câinii singurele animale de casă ce îi pot ajuta pe copiii cu autism, după cum explică dr. Carlisle:

„Copiii cu autism sunt deosebit de originali și unici, așa că și alte animale le pot aduce la fel de multe beneficii precum un câine. Deși părinții se poate să presupună că deținerea de câini este cea mai indicată pentru a-i ajuta pe copiii lor, datele obținute de mine arată abilități sociale sporite pentru copiii cu autism ce locuiesc în cămine cu orice fel de animal de companie”, a mai adăugat ea.

Contact:

www.terapii-autism.ro

Facebook: Terapie ABA

Noi descoperiri cu privire la autism și preeclampsie

   Un nou studiu a relevat că există șanse de două ori mai mari ca mamele copiilor cu autism, față de alte mame, să fi avut preeclampsie, care implică o tensiune sangvină crescută în timpul perioadei finale a sarcinii. Preeclampsia a crescut de asemenea probabilitatea ca autismul unui copil să fie complicat prin dizabilitate intelectuală.

   Obstetricienii deja tratează cu seriozitate preeclampsia, deoarece ea se poate transforma în eclampsie, o afecțiune ce pune în pericol viața și care adesea include convulsii.

„Acest studiu este important deoarece se alătură corpului amplu de cercetări ce arată că factorii prenatali sunt semnificativi în dezvoltarea autismului”, a comentat medicul pediatru Paul Wang, vicepreședinte senior pentru cercetarea medicală al Autism Speaks. (Dr. Wang nu a fost implicat în studiu.) „Am văzut acum că factorii nutriționali prenatali, factorii placentari și expunerile chimice cresc, toate, riscul de autism”, a adăugat el. „Părinții nu ar trebui să se simtă vinovați cu privire la acești factori. Mulți nu sunt sub controlul lor. Singurul mesaj limpede care se desprinde din toate aceste studii este că procesele subiacente autismului pot începe cu mult înainte de vârsta de 1-2 ani, sau chiar înainte de naștere.”

   Rezultatele studiului cercetătorilor de la University of California-Davis MIND Institute au apărut în decembrie 2014 în publicația „JAMA Pediatrics”.

   Aceștia au revăzut fișele de pe timpul sarcinii pentru copiii înscriși în studiul Northern California’s Childhood Risks of Autism from Genetics Environment (CHARGE). Acesta a inclus mai mult de 500 de copii cu autism, aproape 200 cu întârzieri de dezvoltare și 350 cu dezvoltare tipică.

Analiza a mai relevat că probabilitatea autismului a crescut odată cu severitatea preeclampsiei mamei. Era de asemenea mai probabil ca mamele copiilor cu autism să fi avut insuficiență placentară. Această afecțiune stingherește furnizarea de sânge de la mamă către fetus și poate conduce la preeclampsie. Ambele afecțiuni pot limita oxigenul și nutrienții pentru creierul în dezvoltare al bebelușului.

   Deoarece preeclampsia se poate transforma în eclampsie, care pune viața mamei în pericol, monitorizarea tensiunii sangvine este o parte de rutină a tuturor controalelor medicale prenatale. Medicii pot lua o seamă de măsuri pentru a ajuta la controlarea acestei afecțiuni. Noile descoperiri evidențiază importanța unei îngrijiri de sănătate continue și de calitate pe parcursul sarcinii.

Contact:

Facebook: Terapie ABA

www.terapii-autism.ro