În anii din urmă, a existat un număr de
rapoarte inspiratoare cu privire la copii nonverbali (adică nevorbitori) cu
autism care au dat dovadă de un limbaj avansat prin intermediul cititului și
scrisului. Unul dintre cele mai recente a apărut în această vară, cu relatarea
despre un adolescent autist nonverbal care, cu asistența tehnologiei, și-a
ținut discursul de absolvire la școală.
Acești copii sunt în centrul atenției deoarece,
în lumea de astăzi, realizările lor sunt unice. Prezumția comună este că
absența vorbirii este un semn că limbajul este inaccesibil. Orice excepție de
la această prezumție devine material pentru titlurile de ziar. Acești elevi
sunt prezentați ca niște indivizi extraordinari, cu talente uimitoare ce
depășesc norma.
Însă dacă această prezumție nu este validă? Ce-ar
fi dacă majoritatea, dacă nu toți copiii nonverbali, ar putea învăța să
citească și să scrie și nu fac asta pur și simplu pentru că nu au fost
învățați? Această întrebare nu a primit atenția pe care o merită. Secvența de
dezvoltare la copiii neurotipici este că limbajul vorbit apare cu mult înainte
de limbajul scris. Aceasta a dus la concluzia că, în cazul în care copiii nu
vorbesc, pur și simplu nu sunt pregătiți pentru știința de carte. În mod tipic,
eforturile care sunt făcute se concentrează pe ceea ce este denumit „știință de
carte emergentă” – însemnând comportamentele inițiale de citit și scris ce se
consideră că ar conduce la știința de carte convențională (de exemplu, uitatul
la o carte cu poze, mâzgălitul etc.).
Mulți copii se încadrează în categoria
nonverbalilor. Deși nu sunt disponibile cifre exacte, estimările spun că circa
jumătate dintre copiii cu autism fie nu vorbesc, fie sunt limitați la una sau
două fraze.
Ghidându-se după prezumția schițată mai sus,
școlile nu depun eforturi majore în a-i învăța carte pe acești elevi. Ani de
instrucție sunt folosiți pe abilități izolate legate de citit, cum ar fi
scrierea numelui propriu, semne de învățare relevante pentru rutinele de la
clasă și stăpânirea câtorva cuvinte vizuale. Însă marii majorități a
acestor copii nu îi este oferită niciodată posibilitatea de a dobândi limbajul
căpătat de cei care fac titlurile ziarelor.
Este important de remarcat că aceia
care au făcut tilurile ziarelor au pornit pe calea lor în mare parte prin
instrucția de acasă, părinții recunoscând semne că la copiii lor era prezent
mult mai mult limbaj decât fuseseră determinați să creadă. De asemenea, ei nu
au folosit instruirea tradițională privind cititul, iar astfel au fost în stare
să depășească prezumțiile ce ghidează sistemul educațional și să folosească
tehnologia pentru a le da copiilor lor oportunitatea de a deveni niște utilizatori
de limbaj competenți.
Poate această dezvoltare să devină
larg răspândită? Cercetările arată că da – însă numai dacă dispunem de programe
software solide, cuprinzătoare care efectuează, într-o manieră sistematică,
ceea ce acești părinți au făcut „instinctiv”, de unii singuri. Un studiu încheiat recent la
Universitatea Columbia – folosind un program de acest fel dezvoltat de mine – a
confirmat valoarea acestei abordări. (Informații suplimentare sunt disponibile
la: http://www.asdreading.com.)
Au existat multe momente cruciale în
înțelegerea noastră cu privire la autism. S-ar putea prea bine ca acum să fim
într-un alt asemenea moment, în care știința de carte – și, deci, și limbajul –
sunt făcute să se afle la dispoziția tuturor. Vom ști că am reușit când
titlurile de ziar referitoare la copii nonverbali ce au dobândit știință de
carte se vor opri deoarece nu mai reprezintă o știre și toți copiii cu
tulburări ținând de acest spectru și-au însușit această abilitate vitală.
Contact:
Sursa: Dr.
Marion Blank – Autismul și știința de
carte: Transformarea unicului în cotidian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu