miercuri, 4 februarie 2015

Riscul de autism, asociat cu expunerea prenatală la poluarea din aer


   Un nou studiu a consolidat legătura dintre expunerea pe timpul sarcinii la particule fine aflate în suspensie în aer și riscul copilului respectiv de a dezvolta autism. Legătura a fost deosebit de solidă atunci când expunerea a avut loc pe parcursul celui de-al treilea trimestru de sarcină, iar riscul a crescut odată cu creșterea cantității de particule fine. Raanan Raz de la Universitatea Harvard este autorul principal al articolului publicat în „Environmental Health Perspectives” și care prezintă rezultatele studiului.
   Aceste rezultate s-au bazat pe câteva studii precedente ce au descoperit o legătură între riscul de a dezvolta autism și expunerea în timpul primilor ani de viață la factori de mediu precum particulele fine aflate în aer. Totuși, acesta este primul studiu care a colectat date de peste tot din Statele Unite, concentrându-se pe expunerea în timpul sarcinii la pulberi mai mici de 2,5 microni (particule fine). Prin comparație, de obicei particulele de praf au 2,5-10 microni în diametru. Totuși, nu s-a descoperit o corelație prea mare între riscul de autism și particule mai mari de atât.
   Cercetătorii au analizat date de la 116.000 de femei însărcinate din toate cele 50 de state, care au născut începând din 1989 încoace. Dintre copiii rezultați, 245 au fost diagnosticați cu o tulburare de spectru autist. Expunerea lor prenatală la particule fine a fost comparată cu aceea a 1.522 de copii cu dezvoltare tipică, ce au slujit drept grup de control. Nivelurile de expunere prenatală au fost determinate pe baza locului pe care mamele în devenire l-au declarat ca reședință înainte, după și în timpul fiecărui trimestru de sarcină. Cercetătorii au utilizat apoi datele privind calitatea aerului de la EPA (Agenția pentru Protecția Mediului din SUA) pentru fiecare dintre perioadele de timp și locațiile respective. Expunerea la niveluri înalte în timpul celui de-al treilea trimestru a conferit cel mai mare risc.
   „Datele noastre aduc un nou sprijin considerabil ipotezei că expunerea mamei la poluarea din aer contribuie la riscul de tulburări de spectru autist”, a declarat unul dintre autorii principali ai studiului, Marc Weisskopf, într-un comunicat de presă. „Particularitatea descoperirilor noastre pentru perioada de sarcină, și pentru cel de-al treilea trimestru în special, exclude multe alte posibile explicații pentru aceste descoperiri.”
   În fine, cercetătorii au descoperit că femeile însărcinate care locuiau în zone cu niveluri mari de particule fine în aer au dat mai apoi naștere unor copii cu un risc dublu de a dezvolta autism, față de analoagele lor ce locuiau în zone cu o cantitate mai mică de particule în suspensie în atmosferă. Rezultatele au mai arătat, de asemenea, că expunerea la poluare înainte și după sarcină nu a contribuit la risc.
   „Baza de dovezi pentru un rol al expunerii mamei la poluarea din aer în creșterea riscului tulburărilor de spectru autist devine destul de solidă”, a concluzionat Weisskopf. „Aceasta nu doar ne conferă indicii importante pe măsură ce continuăm să cercetăm originile tulburărilor de spectru autist, ci, fiind vorba despre o expunere modificabilă, deschide calea pentru a ne gândi la posibile măsuri preventive.”


Contact:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu